Ce este cântecul popular?

Cântecul popular este cântecul vocal din folclor sau cântecul tradițional. La momentul actual aceste producții muzicale sunt dificil de accesat de către amatori, întrucât sunt pot fi găsite doar în mediul rural - acolo unde se mai păstrează, pe cale orală, sau în culegerile existente, de unde au și fost aduse, adaptate și asimilate de către cultura urbană. 

Abordarea acestui repertoriu este definitorie în formarea artistului interpret de folclor, mai ales în aceste vremuri, în care valorile culturale sunt pervertite pentru a deveni atractive și consumabile.

Facilizarea accesului la informații, melodii, texte, cursuri de canto, studiouri de creație și înregistrări audio-video, și mijloace de distribuire în masă, a atras după sine o avalanșă de cântăreți și de cântece, iar lipsa unei educații de specialitate ne poate aduce la confundarea autenticului cu surogatul sau cu non-valoarea. Din acest motiv studierea cântului popular, nu ne învață doar cântece sau doar să cântăm, ci e unul dintre pilonii educației culturale - atât pentru artiști, cât și pentru public și marea masă în general.

 

Caracteristicile folclorului sunt:

1. Caracterul anonim - aceste creații muzicale nu au, de principiu un autor. Chiar dacă este de la sine înțeles că aceste cântece au fost fiecare la un moment dat create de un individ sau un grup, ele au rămas și s-au perpetuat ca fiind ale comunității de aici și
2. Caracterul colectiv care reprezintă faptul că aceste creații sunt cunoscute de întreaga comunitate și reprezintă specificul acesteia, de care aparțin. Tot colectivitatea este cea care asigură și determină transmiterea, conservarea, transformarea, practicarea și sincretismul specifice acestor creații
3. Caracterul oral - transmiterea cântecelor se face pe cale orală, de la om la om, , de la o generație la alta, lucru care denotă vechimea și autenticitatea creației.
4. Caracterul funcțional - se referă la faptul că aceste cântece sunt legate de anumite practici, individuale sau colective și prin urmare presupun și indeplinesc în același timp, niște rigori: sunt puse în practică cu mare precizie: doar în anuminte contexte spațio-temporale, de către anumite persoane. Cu alte cunvine, nu oricine, oriunde și oricând.
5. Caracterul sincretic este o consecință a celui funcțional, adunând laolaltă textul, melodia și mișcarea.
6. Caracterul evocativ face trimitere la evenimente și practici din trecut.

Trecând marea majoritate a cântecelor „populare”, pe care le putem accesa azi prin intermediul internetului, prin acest filtru al caracteristicilor folclorului, vom constata cu stupoare că marea majoritate că aceste creații sunt niște surogate, adică folosesc doar anumite elemente constructive/structurale specifice cântecelor populare autentice, cum ar fi:

• La nivelul melodiei:
• preluarea integrală a melodiilor din repertoriul instrumental
• utilizarea formelor muzicale specifice anumitor genuri/specii/tipuri de cântece
• citarea/imitarea anumitor celule ritmice, melodice sau ritmico-melodice
• utilizarea sistemului modal specific folclorului muzical
• La nivelul textului:
• preluarea textelor din anumite culegeri - de texte
• preluarea anumitor tematici specifice
• preluarea structurii și formei de organizare a textului popular cântat.

respectiv combinații dintre parametrii de mai sus.

Pe cale de consecință, marea majoritate a cântecelor vocale de joc, pe care le auzim azi, nu sunt din Folclor și nici Tradiționale! (o parte din ele sunt melodii din folclorul muzical instrumental, dar la care s-a adăugat un text popular sau în caracter popular) Și asta dintr-un motiv foarte simplu: în cultura tradițională, la joc se cânta doar instrumental - nu cânta nimeni vocal. Repertoriul cântecelor vocale de joc din Transilvania este foarte slab reprezentat, putând fi considerat ca o excepție sau o amprentă locală.

Probabil peste o sută - două de ani, etnomuzicologii, cercetând folclorul de la sfârșitul secolului 20 și începutul secolului 21 vor considera că Jiana, Hațegana, Învârtita, Purtata, Țarina, Brâul, Sârba, Hora, Ardeleana etc. fac parte din folclorul muzical românesc al aceste perioade. Până atunci, acestea sunt genuri/specii ale repertoriului instrumental de joc, trasformate voit, prin atașarea textelor, în cântece vocale și cântate în mediul urban, pe scenă sau la diferite evenimente. 

Din păcate, la fel stau lucruile și cu celelalte repertorii din folclorul muzical, care au fost preluate în cultura urbană:

• s-au adăugat/schimbat textele - vezi interferențele culte în Colindele arhaice, sau cântecele „de viață nouă”
• s-au modificat/înlocuit liniile melodice - vezi Colinde, cântece de joc, cântecul de mireasă, cântecul de cătănie, cântecul de seceriș etc.
• s-au modificat/înlocuit cântecele cu totul sau au dispărut din practică

Aceste alterări sunt oarecum inerente când vorbim de transplantarea lor din cultura rurală în cea urbană, în special datorită caracterului funcțional al folclorului. Nemaiexistând întregul complex de factori și actanți specifici datinilor, obiceiurilor și ritualurilor din mediul rural, s-a luat ce s-a putut și s-a adaptat cum s-a putut.

Singurele care au rămas cel mai puțin afectate de acest transplant al foclorului în cultura urbană sau de interferențele cultural-istorice, sunt repertoriile instrumentale și cel vocal neocazional (Cântecul propriu-zis, Doina, Balada). Foarte important de menționat este și faptul că dezvoltarea culturii urbane a avut efecte negative asupra celei tradiționale din mediul rurual.

În concluzie și dacă nu reușim să atingem performanțe foarte înalte din punct de vedere vocal, doar contactul cu aceste cântece populare, respectiv cu cultura tradițională este un lucru inedit și fundamental pentru viitorul interpret de folclor sau viitorul public vizat format la cursurile Școlii de Cânt Popular „Cosmin Verde”.